Cred că nu există elev de liceu să nu ducă cu el trauma criticilor lui Manolescu sau părerile îndârjite ale lui Călinescu asupra basmului. Numai zic de Junimea și canonul Sămănătorist care pot fi asemuite cu ceva mafii siciliene sau japoneze, căci ignoranța aducea o pedeapsă care psihologic se poate egala cu cea din viața reală. 

Dar trecând peste astfel de amintiri urâte, probabil sentimentul și noțiunea de critică literară sau istorie a literaturii sună puțin nefondat științific. Cu toți știm că frumosul nu poate fi măsurat de fel și apoi intervine considerentul pentru subiectivitate, cultură și perioadă istorică. Nu putem considera că unii critici nu erau artiști însuși, astfel puteau foarte ușor avea afinități pentru anumite curente și artiști. Astfel avem cazul Giorgio Vasari, acesta ignore complet Renașterea Nordică în favoarea celei ce îi are în prim cadru pe Leonardo, Michelangelo și Rafael. Astfel pentru o perioadă în istoria noastră a frumosului sunt neglijați Albrecht Dürer, van Eych, Holbein, Robert Campin etc. Nivelul economic și social al unei grup de asemenea se poate reflecta în artă, dacă culturile europene se bucură de o încununare de texte și opere de artă în Perioada Barocului, Rococo, Impresionism și mai ales în timpul epocii Romanticului, Evul Mediu a văzut mai degrabă o igienizare a culturii europene, ducând la extincția multor opere de artă. Și în ultimul rând nu poți să compari Chikamatsu Monzaemon cu William Shakeaspeare. Amândoi dramaturgi de vază în drept individual însă din culturi și timpuri complet opuse. Deși putem spune că în ambele cazuri îndrăgostiți sfârșesc să moară unul în brațele altuia, însă din considerente atât de diferite, așa cum noțiunea de dragoste este diferită între cultura asiatică și cea europeană. Don Quijote nu cred ar fi putut fi vreodată scris în Rusia țaristă, pentru că nu cred că Cervantes putea gândi asemenea personaje vivace și dispuse aventurii într-o cultură atât de puternic brăzdată de conflicte și influență religioasă. 

Și totuși îl cunoaștem pe Cervantes ca fiind un mare nuvelist spaniol datorită unui critic, unui erudit al literaturii. Nimeni nu poate contesta acum statutul lui Cervantes și personajul său devine chiar un motiv literar în epocile de după. Oare acesta este criticul, un agent al artistului? Ce are însărcinarea să poarte mai departe flacăra operei arzând? Din contră, uneori criticii pot face mai mult rău decât bine, unii critici de artă considerau că El Greco suferea de miopie și nu îl recunoșteau ca manierist, precursor multor artiști moderni. Și cumnata lui Van Gogh a fost singura responsabilă de tablourile artistului, după moartea acestuia și a soțului ei, asigurând astfel continuitatea artei sale. Îi datorăm conservarea acestui patrimoniu și stil artistic ce a adus germenul culorii și a deconstrucției artistice mai departe.  

Concluzia clară este că indiferent dacă dăm citire unor critici precum Al. Zub, Tudor Vianu, Manolescu, Călinescu, Vitner, Vera Călin, Constantin Ciopraga, Al. Piru, Jean Livescu, D. Caracostea, Șerban Cioculescu, Ion Caroian, Edgar Papu, Elvira Sorohan, D. D. Panaitescu, Stefan Oprea, trebuie să fii puțin neîncrezător și să te lași condus de simțul frumosului, căci toți îl avem. Dar dacă totuși ești interest de a doua părere, la Anticariat Odin îți prezentam o varietate vastă din toate culturile și domeniile.