Bunica, după o zi întreagă de trebăluit prin grădină, facut mâncare, hrănit animale, spălat și dereticat, îmi spunea povestea cu iepurașul. Iepurașul era alb și pufos, îi plăceau morcovii și țopăia vesel prin pădure și se întâlnea cu tot felul de animale sălbatice și știa o grămadă de copaci și flori și fluturi și alte zburătoare. N-am aflat niciodata unde se ducea iepurașul, nu era nici un plot twist, nici vreun deznodamânt dramatic, pentru că adormeam în foșnetul frunzelor din pădure și pentru că povestea n-a fost niciodata scrisă de nimeni. Era doar în mintea bunicii care voia să ma ajute să adorm și sa nu mă mai gândesc la mama. 

Bunicul scria poezii, ale lui și ale altora, ni le recita pe de rost și când eram norocoși ni le și cânta. Scria tot timpul citeț și uniform și-avem și-acum caiete întregi cu poeziile sale. Erau cumva ale lui, chiar dacă nu le compusese el, atât îi erau de dragi. Știa sute, dacă nu mii, de strofe pe de rost și îl vedeam tot timpul citind sau scriind într-un caiet mulțumit. Când am aflat ca despre El Zorab scrisese Coșbuc aproape ca nu am putut înțelege cum trăirile bunicului fuseseră și ale altcuiva... 

Mama citea și citeste și acum. Eram complet fascinată în copilărie de cum se întorc paginile una după alta și intorc cu ele și pe fața mamei toate expresiile de la mirare la încântare, de la râs gălăgios la lacrimi șiroaie. Tata de cele mai multe ori radea în hohote și arăta mamei câte o pagina din cartea lui. Muream de curiozitate să aflu ce este în toate cărțile, să știu toate cuvintele și tot ce inseamnă ele, să ajung să știu mai mutle decât mama, să reușesc măcar o dată să o bat la fazan și toate jocurile de vocabular la care este și acum expertă. (Acum ne batem și-n sudoku :P) 

Aveam cred două sau trei cărti de copii, cu ilustrații și nu știam citi încă. Dar mă uitam în fiecare zi la imaginile de acolo și în fiecare ilustrație vedeam începutul sau sfârșitul altei povești, unde eram și eu.

Îmi imaginez cum caut și eu papucii gânsacului, care era atât de trist că-i pierduse și mă gândeam că sigur i-aș putea găsi pe firișorul de apă ce mărginea curtea bunicii.  Mă gândeam că deși nu-s la munte, nu-i mare diferență între mine și Heidi. Ori de câte ori bate vântul vara parcă îi văd culorile dintr-o carte din copilărie al cărei nume nu mi-l amintesc. Am revăzut acum câțiva ani cartea și ilustrațiile și m-am văzut și pe mine în camera de cămin unde am ținut prima oară cartea în brațe. 

Am învățat literele, cuvintele, am început să le-nțeleg înșiruite și să mă enervez de cât de multe sunt și ce mare și greu e DEX-ul. Mă supăram constant că nu-mi răspunde nimeni la ”Ce înseamnă...?” și că tot trebuie să caut în dicționar. Citeam apoi pe cartea mamei și mă enervam că dădea pagina înainte să termin și eu. Citeam apoi în rând cu ea și aveam așa un gând că ajunsesem mai aproape de ea decât îi eram în brațe. Am citit apoi orice mi-a făcut cu ochiul și mai fără patos ce era obligatoriu la școala ca o pedeapsă. Dar, mândrie mai mare ca cititul subtitrărilor la televizor pentru bunici nu era :P. 

Am crezut tot timpul că orice aș citi nu-i doar o poveste, că totul are un înțeles ascuns și o taină pe care cei ce nu citesc n-o vor afla altfel. Era o vorbă că un cititor trăiește o mie de vieți înainte să moară și am trăit de când mă știu mai mult decât mi-aș fi imaginat că e posibil, mi-am dorit să fi trăit în alte epoci, să fi stat de vorbă cu filozofi care nu mai sunt, ori să fiu aici cand deja ne-am întâlnit cu noi dintr-un univers paralel. Am aflat de multe ori ce-ar fi fost dacă aș fi făcut sau n-aș fi ales o anume cale din povestea celor care au ales altfel decât mine, am învățat acceptarea și toleranța pentru tot felul de deznodăminte, pentru tot felul de păreri, prejudecăți, porniri și vehemențe, știind tot timpul că fiecare din noi are altă poveste trăită individual, povești de intensități diferite și că, știind chiar povestea cuiva de-a fir a păr, nu vom fi fost niciodată în papucii altcuiva. 

Cititul creează o poftă incredibilă de câștigat argumentele pro și contra pentru orice dilemă. Așa cum nu-s mare strateg și mi se pare de o dificultate incomensurabilă să joci șah cu tine însuți pe măsură ce citesc mai mult despre orice, fie filozofie, antropologie sau spiritualitate adun mai multe argumente pentru toate discuțiile din mintea mea, aducând constant argumente pentru o părere sau alta, căutând să construiesc o imagine clară din piesele unui puzzle fără margini ale cărui piese le găsesc ascunse în file.

de cărți mereu noi și mereu deja parcă citite. Știu că niciodată nu voi avea imaginea completă și că o viață de om n-ajunge nici de departe pentru toate câte sunt de învățat, dar cum altfel mai bine să simți că faci parte din toți oamenii decât vazându-le gândurile si identificând acolo, în cuvintele lor, trăirile, sentimentele sau fricile tale.

Creierul nostru nu face o distincție clară între a citi despre o experiență și a o trăi efectiv. Când experimentăm pe propria piele sau doar citim despre ceva anume, în creier sunt stimulați aceiași senzori. De asta ne putem identifica în personajele cărții preferate și-i putem trăi împlinirile ori dezamăgirea. Cărțile au aceasta putere extraordinară de a pătrunde în profunzimea ființei noastre. Creează noi legături între neuroni, intăresc sinapsele dintre ei și deschid orizonturi și perspective noi. 

Grație CartoonNetwork-ului pe când nu era dublat și faptului ca încă nu citeam suficient de rapid subtitratrările filmelor am început să înțeleg engleza. Apoi, cu ajutorul unei serii de profesori exigenți, am învățat să mă și exprim in această limbă atoateacaparatoare. Așa cum subtitrarea unui film este înțelesul dat de cel care a tradus textul, așa cum în traducerea unei cărți scrise în limba engleză găsim o parte din traducător în locul scriitorului, la fel și în ecranizările carților găsim viziunea regizorului între noi și mesajul scriitorului. Citind cartea, cuvintele scrise avem o mai mare putere de a ne transpune în povestea înșiruită de-a lungul paginilor și o mai mare libertate de a trăi ce ni se povestește suplinindu-i golurile cu înțelegerea noastră, pe când urmărind interpretarea artistică a regizorului deja aflăm altă poveste, aceea pe care au înțeles-o regizorul și actorii și au ales să o prezinte în felul în care va fi accesibil celui mare mare procent din spectatori. 

Nu știu ori nu-mi aduc aminte dacă ai mei îmi citeau povești seara la culcare ca-n toate scenele de good parenting din filmele americane. Știu doar că cititul a fost întodeauna magic. Îi citesc copilului meu, pentru că mă tem să nu cumva să îi scape cumva bucuria de a afla ceva nou într-o carte, ori sentimentul compleșitor pe care îl ai când găsești o legătură nouă între lucruri care nu știai că pot fi cumva legate ori corelate. Îi citesc pentru că mi-e drag, pentru că nu mă pot gândi la toate câte îi vin lui în minte să mă-ntrebe, pentru că de-abia aștept să aflu cine este el, ce îi place și ce nu, care-s întrebările care l-or ține treaz nopțile și ce frământări ori conflicte se vor naște în mintea lui când va incerca să scoată un înțeles din toate câte află. Îi citesc pentru că poate într-o zi voi sta cu el de vorbă cum stau cu mama, despre toate câte sunt, ori despre toate câte le știm noi, încercând să lămurim de unde vin, unde se duc și care-i rostul fiecăruia. Îi citesc pentru că mă gândesc că atunci când adoarme zboară împreună cu Peter Pan peste corabia căpitanului Hook, ori poate visează toate bogățiile cocoșului din Punguța cu doi bani, sau poate se împrietenește cu Pinocchio în drum spre școală. În citesc pentru că de-abia aștept să citesc ce scrie el.

Mă vede citind, pe bunici îi vede tot timpul cu o carte în brațe, și cărțile oricum sunt strajă pe toate rafturile din casă. M-aș bucura să îi stârnească aceeași poftă și curiozitate pe care am avut-o eu de a afla tot, de a ști tot. Și, mai mult decât orice îmi doresc să ajungă prin citit un om răbdător, calm, cu nestăvilită sete de cunoaștere și cu nemărginită înțelegere față de semenii săi. 

De citit:

Metoda Waldorf - Isabelle Huiban, Mizuho Fujisawa

Collection A La Decouverte. Le Temps, La Terre, Volcans Et Seismes

Jucarii Din Tara Copilariei - Ion Severin

by Paula-Daniela